Quantcast
Channel: 2017 – Contributors
Viewing all articles
Browse latest Browse all 6

De ce au emigrat masiv românii în anul de grație 2017?

0
0

Cred că nimic nu consfințește mai categoric eșecul guvernării PSD-ALDE decât faptul că din ce în ce mai mulți români se gândesc tot mai frecvent la emigrare. Încă și mai grav mi se pare detaliul că gândul este din ce în ce mai des pus în practică.
Iată, nu mai departe decât zilele trecute, Institutul Național de Statistică dădea publicității un comunicat din care reieșea că în anul 2017, primul în care la putere s-a aflat coaliția de partide condusă de domnii Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu, s-a înregistrat cel mai mare exod de români din ultimii 8 ani. Nu mai puțin de 219. 327 de cetățeni, dintre care marea majoritate tineri, adică având vârsta între 20 și 39 de ani, au decis să își ia lumea în cap în anul protestelor masive anti-PSD. Ce înseamna asta? Că aproximativ cam tot atâția locuitori cât au azi Ploieștiul ori județele Covasna sau Tulcea au luat hotărârea de a părăsi în 2017 România. Au făcut aceasta în pofida mult trâmbițatelor măsuri de creștere a nivelului de trai ori de mai bine cuprinse în sacrosanctul Program de guvernare.
Au făcut-o, știind că lasă acasă părinți, rude apropiate, prieteni și că inserția socială în țările de adopție nu va fi deloc simplă. Că în Occident șomajul e mare, la fel cum mare e și concurența pe piața muncii, că nicăieri nu funcționează comitete de primire, că, deși dispun de o pregătire mai mult decât competitivă, oricând comparabilă cu aceea a celor născuți și școliți în Marea Britanie, Germania, Spania, Franța, Canada, Statele Unite și mai știu și câteva limbi străine nu le va fi deloc ușor să își afle un rost nou pe lume. Celor care au luat decizia să plece nu le sunt deloc străine nici recrudescența manifestările xenofobe, rasiste, naționaliste, adică o realitate din ce în ce mai îngrijorătoare cu care se confruntă lumea occidentală.
Mi se întâmplă să am mulți prieteni încă tineri, dar încă și mai mulți studenți sau foști studenți care se încadrează în categoria de vârstă cuprinsă între 20 și 39 de ani. Unei copleșitoare părți dintre ei nu le este deloc străin gândul emigrării. Când îi rog să îmi explice de ce sunt din ce în ce mai hotărâți să plece definitiv din România relativ puțini invocă motive de natură economică. Nu sunt tentați neapărat de pumnul de arginți în plus despre care vorbea disprețuitor propaganda comunistă. Cu toții știu că vremea câinilor cu covrigi în coadă care ar alerga ori ar fi alergat cândva pe străzile din Londra, München, Paris, Madrid, Barcelona, Montréal, New York a trecut demult. Cei mai mulți aduc în discuție îngrijorarea nutrită pentru viitorul lor și, îndeosebi, al copiilor lor. Majoritatea vorbesc despre o tot mai pronunțată senzație de sufocare, de stagnare sau chiar despre răul care devine a doua zi mai rău decât a fost în ziua precedentă.
Aveam în decembrie 1989 31 de ani. Și îmi aduc perfect aminte că eram încercat în anii, lunile, zilele de dinaintea Revoluției de o senzație relativ asemănătoare. Parcă mai provocatoare de disperare decât frigul, absența din magazine a produselor de primă necesitate, întunericul care deveniseră mărci de identificare ale regimului comunist al lui Nicolae Ceaușescu. Tocmai de aceea cred că poate cel mai condamnabil lucru pe care l-au comis de când guvernează iarăși țara partidele conduse de domnii Liviu Nicolae Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu este ca au reînviat senzația în cauză.
Nu am știință ca vreodată, la nici o ședință a Coaliției, să se fi discutat serios despre cauzele care explică depopularea masivă a României. Nu știu ca măcar un singur CEX al PSD să fi consacrat un singur punct din ordinea de zi, cel puțin o oră din timpul prețios al conducătorilor principalului partid aflat la guvernare analizării serioase și responsabile a cauzelor și motivelor ce îi determină pe români, și îndeosebi pe românii tineri, să doreacă să părăsească țara.
Fără îndoială că nu marota Statului paralel, nu încetineala cu care coaliția PSD-ALDE modifică legile justiției siluindu-le, nu întârzierea legea amnistiei și a grațierii la care visează cu ochii deschiși și în folos propriu dl. Liviu Nicolae Dragnea îi determină pe românii tineri să vrea să părăsească țara. Ci băltirea, lipsa de speranță la care au condamnat România ineficiența, aberațiile, abuzurile, ticăloșiile guvernării PSD-ALDE.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro


Viewing all articles
Browse latest Browse all 6

Latest Images

Trending Articles